O zi trece în vânt în cerc spre încă o repetiție a nașterii și a morții. Cu toții ne naștem, însă, din prima minusculă clipă, se petrece o moarte, adică, moartea celui ce am fost în secunda imediat anterioară acesteia. Nașterea și moartea sunt concepte opuse, iar astfel, sunt tocmai în acest fel înrudite. Pe 14 noiembrie a fost ziua mea, iar la ora 23:30 a avut loc clipa nașterii mele. Astfel, a fost parcurs încă un ciclu subsumat unei serii de repetiții consecvente care se rostogolesc de la data nașterii până în prezent. Acestea sunt 27 la număr.

​

Nu aș fi putut să cred la vârsta de 12 ani că voi deveni un adult cu profesia de filosof. Nu aș fi putut, precum nu pot nici acum, să fiu într-o stare de calm desăvârșită și provenită dintr-o predictibilitate clară a traseului propriei vieți. Constant realitatea se schimbă precum valurile și din acest motiv trebuie să îmi tot reamintesc că nu am cum să îmi cuprind în mâini  destinul.

​

Indiferent de unitatea de măsură folosită pentru cuantificarea rotirii  planetelor sau a zbenguielii atomilor sau ale inimii, pe 14 noiembrie 2025, la ora 23:30, s-a petrecut o clipă situată temporal la o distanță simetrică cu milisecunda nașterii mele care s-a întâmplat/a avut loc în 1998. În timp ce întâmplările sunt întâmplătoare, adică, accidentale, cele ce “se petrec” sunt cele care “au loc”, poate, într-o manieră necesară. În funcție de capriciile mele intelectuale, îmi pot eticheta nașterea drept o întâmplare, adică, drept ceva aleator, sau, o pot cataloga drept un eveniment necesar.